Avocat Cluj 2024

Sfaturi legale din partea avocatului penal Cluj: Circumstanțe agravante în cazul infracțiunii de trafic de droguri: Cu privire la infracţiunile cuprinse în prezentul capitol, pe lângă situaţiile prevăzute în Codul penal, constituie circumstanţe agravante următoarele situaţii: persoana care a comis infracţiunea îndeplinea o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii; fapta a fost comisă de un cadru medical sau de o persoană care are, potrivit legii, atribuţii în lupta împotriva drogurilor; drogurile au fost trimise şi livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui bolnav psihic, unei persoane aflate în cură de dezintoxicare sau sub supraveghere medicală ori s-au efectuat alte asemenea activităţi interzise de lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost comisă într-o instituţie sau unitate medicală, de învăţământ, militară, loc de detenţie, centre de asistenţă socială, de reeducare sau instituţie medical-educativă, locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale ori în apropierea acestora. Cititi mai multe informatii in plus pe site-ul avocat Cluj. Din punct de vedere juridic, criminalitatea organizată este privită ca fiind asocierea unui grup de persoane în vederea comiterii de activități ilegale, în scopul de a obține foloase financiare.

Potrivit legii mai sus menționate, termenii și expresiile folosite în cadrul procedurilor judiciare care au ca obiect traficul de droguri au următorul sens: droguri – plantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi substanţe, înscrise în tabelele nr. I-III; droguri de mare risc – drogurile înscrise în tabelele nr. I şi II; droguri de risc – drogurile înscrise în tabelul nr. III; precursori – substanţele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor, înscrise în tabelul nr. IV; inhalanţi chimici toxici – substanţele stabilite ca atare prin ordin al ministrului sănătăţii; consum ilicit de droguri – consumul de droguri aflate sub control naţional, fără prescripţie medicală.

Soluţionarea de către judecătorul de cameră preliminară a propunerii procurorului de luare a măsurii internării medicale provizorii se face numai după audierea suspectului sau inculpatului, dacă starea sa de sănătate o permite, în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu. Când suspectul sau inculpatul se află deja internat într-o unitate de asistenţă medicală şi deplasarea sa nu este posibilă, judecătorul de drepturi şi libertăţi procedează la audierea acestuia, în prezenţa avocatului, în locul unde se află. Descoperiti mai multe detalii in plus pe site-ul https://avocatripan.ro/.

Constituirea unui grup infracţional organizat: Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Când infracţiunea care intră în scopul grupului infracţional organizat este sancţionată de lege cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Avocatul poate întocmi şi formula în numele şi/sau în interesul clientului cereri, notificări, memorii sau petiţii către autorităţi, instituţii şi alte persoane, în scopul ocrotirii şi apărării drepturilor şi intereselor legitime ale acestuia. Rolul avocatului: În lipsa unor prevederi contrare, avocatul poate să efectueze orice act specific profesiei pe care îl consideră necesar pentru promovarea drepturilor şi intereselor legitime ale clientului. Avocatul are dreptul să beneficieze de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării. [art. 10 alin. (2), teza finală din Codul de procedură penală]. Organele judiciare au obligaţia de a asigura exercitarea deplină şi efectivă a dreptului la apărare de către părţi şi subiecţii procesuali principali în tot cursul procesului penal. [art. 10 alin. (5) din Codul de procedură penală]